facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
image-51

© Gabriela Mihaita David

– a orbului din naștere –

Apostolul de la Fapte 16, 16-34

Şi a fost că-n timp ce ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică tânără care avea duh pitonicesc şi care le aducea stăpânilor ei mult câştig prin ghicit. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: „Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului-Celui-Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii“. Şi pe aceasta a făcut-o timp de multe zile. Iar Pavel, supărându-se, s-a întors şi i-a zis duhului: „În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea!“ Şi chiar în ceasul acela a ieşit. Şi stăpânii ei, văzând că li s-a dus nădejdea câştigului, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea dregătorilor. Şi ducându-i la judecători, au zis: „Aceşti oameni, care sunt iudei, ne tulbură cetatea şi vestesc obiceiuri pe care nouă, romani fiind, nu ne este îngăduit să le primim şi nici să le facem“. Şi împotriva lor s-a ridicat şi mulţimea. Şi judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi. Şi după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncindu-i temnicerului să-i păzească cu grijă. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a vârât în temniţa cea mai dinlăuntru şi le-a strâns picioarele-n butuci. Dar spre miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi-I cântau laude lui Dumnezeu; iar cei înlănţuiţi îi ascultau. Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât temeliile temniţei s-au zguduit şi îndată toate uşile s-au deschis şi legăturile tuturor s-au dezlegat. Şi când s-a deşteptat temnicerul şi a văzut uşile temniţei deschise, şi-a scos sabia şi voia să se omoare, crezând că cei legaţi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: „Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici!“ Iar acela a cerut lumină şi s-a repezit înlăuntru şi, tremurând, a căzut în faţa lui Pavel şi a lui Sila; şi, scoţându-i afară, le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac eu ca să mă mântuiesc?“ Iar ei au zis: „Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui, tu şi casa ta“. Şi i-au grăit cuvântul Domnului, şi tuturor celor din casa lui. Şi luându-i într-acel ceas al nopţii, le-a spălat rănile şi s-a botezat îndată, el şi toţi ai lui. Apoi i-a dus în casă şi a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, pentru aceea că au crezut în Dumnezeu.

Evanghelia de la Ioan 9, 1-38

Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic“. Au răspuns şi i-au zis: „Pe de-a-ntregul în păcate te-ai născut, şi tu ne înveţi pe noi?“. Şi l-au dat afară.

Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ El a răspuns, zicând: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?“ Şi a zis Iisus: „L-ai şi văzut! şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este“. Iar el a zis: „Cred, Doamne!“ Şi I s-a închinat.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi este Evanghelia Duminicii a 6-a după Paști, numită și Duminica Vindecării orbului din naștere, care ne prezintă două tipuri de vedere și de orbire și din care înțelegem că simpla vedere a ochilor nu are valoare fără vederea sau înțelegerea spirituală prin credință și fapte bune.

Evanghelia ne spune că văzând un orb din naștere, ucenicii îl întreabă pe Mântuitorul: „Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Din această întrebare se pot deduce mai multe înțelegeri false care circulau printre evreii din acea vreme și nu numai.

Pe de o parte, evreii credeau că Dumnezeu pedepsește copiii pentru păcatele părinților, sau că vina pentru un anumit păcat se transmite și copiilor, deși aceștia nici măcar nu erau neapărat născuți. Pe de altă parte, unii credeau că sufletele au trăit înainte de a avea trup și din cauza păcatelor au fost pedepsite prin luarea trupului, trupul fiind o temniță pentru suflet. Mai erau și alții care spuneau că sufletele după moarte trec dintr-un corp în altul pentru a se curăța de păcate, ceea ce azi se numește reîncarnare.

Însă toate aceste credințe greșite care din păcate au persistat la unii până în ziua de astăzi sunt respinse de Mântuitorul. Astfel, El spune: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.

Dar acest răspuns pare mai greu de înțeles. Dacă oamenii care sunt păcătoși și nedrepți nu pedepsesc pe copii pentru greșelile părinților, Dumnezeu ar pedepsi cu neputințe și necazuri pe oameni doar pentru ca apoi să arate cât de puternic este? Dar aceasta este și mai absurd!

Din cuvintele Mântuitorului înțelegem însă trei lucruri importante:

În primul rând, Dumnezeu nu pedepsește toate păcatele părinților, ci El se milostivește și așteaptă ca oamenii să se pocăiască. Fiecare om are libera alegere, iar dacă el îl va urma pe tatăl său sau pe mama sa în atitudinile lor păcătoase, pedeapsa va veni nu pentru păcatele părinților, ci pentru propria purtare păcătoasă.

În al doilea rând, nu orice boală sau neputință vine ca urmare directă a păcatului. Desigur, „plata păcatului este moartea”, dar aceasta nu survine imediat, pentru Dumnezeu vrea ca omul să aibă timp de pocăință. Pe de altă parte, fiecare păcat săvârșit modifică și strică natura umană creată bună de Dumnezeu. De aceea se ajunge ca de urmările păcatului unor oameni să sufere alții nevinovați, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, prin nedreptate, războaie, zgârcenia sau avariția unora. La nivel biologic, aceste efecte negative ale păcatelor se înscriu în materialul genetic și trec uneori le generațiile următoare, ca boli sau tare genetice.

În al treilea rând observăm însă că Dumnezeu chiar și în situațiile nefavorabile ne ajută și ne susține. Acest orb din naștere nu a orbit pentru păcatele sale sau ale părinților, dar suferința lui trecătoare s-a făcut prilej pentru primirea credinței mântuitoare și vederea duhovnicească și trupească a lui Dumnezeu. Deci acest orb nu doar că s-a vindecat de o neputință trupească, dar a câștigat și Împărăția Cerurilor ca răsplată pentru răbdarea lui fără cârtire. Și alte mii și milioane de creștini s-au folosit prin pilda vindecării lui.

Mântuitorul spune mai departe că „trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt”. Aceste cuvinte arată cât de importantă este credința ca lumină a sufletului! Căci noaptea reprezintă aici întunericul păcatelor și a ateismului sau a credinței greșite, în care omul nu poate să lucreze faptele cu adevărat bune, care rămân pentru veșnicie. Doar atunci când Hristos este în lume, adică în sufletul credinciosului care I se roagă și-I îndeplinește voia, atunci și lumea primește din lumina lui, moștenirea genetică alterată se purifică și nu transmite mai departe toate nenorocirile acumulate. Atunci când omul lucrează faptele bune în credința adevărată și ceilalți vor avea model de sfințenie, vor vedea că Dumnezeu e viu și El lucrează în lume prin credincioși.

De aceea și Mântuitorul îl trimite pe acest orb uns cu tină peste ochi să se spele în Siloam, tocmai ca prin aceasta el să fie văzut de cât mai mulți oameni și ca și aceștia să înțeleagă mai apoi minunea. Nu că apa Siloamului era vindecătoare, ci credința și ascultarea orbului l-au vindecat pe acesta. Iar vindecarea lui devină însă și vindecare celor care îl vor vedea și vor vrea să creadă.

De aceea și noi care mergem prin credință și ascultare de Mântuitorul spre viața veșnică, părem ca niște orbi mânjiți cu noroi de către ceilalți oameni. Dar vindecarea duhovnicească pe care o primim prin Botez în Biserică este adevărata vedere a vieții veșnice. De aceea și fariseii, nu se puteau bucura de binele omului vindecat, ci în întunecimea minții lor, deși erau oameni inteligenți, ei țineau mai mult la respectarea Legii Sabatului, de respectare a sâmbetei, decât la mântuirea unui om. În același mod, și în ziua de astăzi sunt unii care se preocupă mai mult de respectarea regulilor societății sau a unor ritualuri religioase, uitând de țelul final care este fericirea deplină a omului.

Dar tocmai pentru că vindecarea orbului de astăzi nu a fost doar una trupească, ci și una duhovnicească, omul acesta vindecat devine învățător fariseilor, celor învățați. În întunecimea lor obsesiv-compulsivă, fariseii nu mai distingeau prioritățile, nu mai înțelegeau adevărata închinare a lui Dumnezeu și erau dispuși să accepte și să prelungească suferința acestui om, doar pentru a păstra o lege care devine de fapt ucigătoare de oameni.

Dar orbului de astăzi i se deschid și ochii spirituali și el le explică fariseilor tainele mântuirii, logica lucrării lui Dumnezeu în lume: „Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este (Iisus) şi (totuși) El mi-a deschis ochii… Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic“.

Un om probabil simplu a deprins aici o înțelepciune care nu are neapărat de-a face cu o inteligență deosebită, care însă o depășește prin simplitate și claritate. Această înțelepciune simplă dă pe față și arama fariseilor, care nu suportau credința și trăirea adevărată: „Pe de-a-ntregul în păcate te-ai născut, şi tu ne înveţi pe noi?“. Şi l-au dat afară. Observăm astfel că de fapt mândria este motivul pentru care fariseii au pierdut înțelegerea adevărată a Legii lui Dumnezeu, care de fapt era bună, dar pe care ei o răstălmăceau și nu o mai înțelegeau din pricina păcatelor.

Mărturisindu-l prin credință și ascultare pe Iisus, orbul de astăzi a primit desăvârșirea credinței lui, căci Iisus i se arată iarăși și îi spune că cel pe care îl vede, este Fiul lui Dumnezeu. „Iar el a zis: „Cred, Doamne!“ Şi I s-a închinat.”

Dreptslăvitori creștini,

Observăm din minunea despre care s-a relatat astăzi treptele creșterii în credință. Orice om se naște orb, adică fără cunoașterea lui Dumnezeu și a vieții adevărate. Atunci când el își duce neputințele omenești în răbdare și smerenie, Dumnezeu i se arată și îl trimite să se spele. Apa Siloamului de astăzi este apa botezului care ne curăță de întinăciunea venită prin păcate, dar care ne și vindecă tarele genetice sau ne întărește să ne purtăm neputințele omenești în general. Vedem însă că este foarte important ca după primirea botezului să îl mărturisim în continuare pe Hristos. Ca și orbul vindecat de astăzi, nu trebuie să ne înfricoșăm a ne mărturisi credința, ci trebuie să o trăim cât mai curat și cât mai intens pentru a ne putea curăța întru totul de păcat, dar și pentru a-L vedea și înțelege cu adevărat pe Dumnezeu și pe ceilalți oameni.

Prin Botez primim o vindecare de păcat și de urmările lui, dar fără o viață activă în Biserică, fără împărtășirea sistematică din Sfintele Taine ale Bisericii vom reveni la starea fariseilor care se credeau credincioși, dar care vor ajunge în final să îl ucidă pe Dumnezeu.

Germenele de grâu are la început mare nevoie de apă pentru a sparge învelișul bobului și a crește spic pentru a aduce roadă. Dar dacă el nu este în continuare mereu udat, se va usca imediat. La fel se întâmplă și în viața duhovnicească: la început avem nevoie de multă apă la botez pentru spălarea de păcate sau neputințele acestei firi umane, dar și după aceea trebuie mereu să ne adăpăm din tainele bisericii, să curățăm haina sufletului prin lacrimile pocăinței și să ne întărim duhovnicește prin mâncarea din Trupul și Sângele Domnului.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne curățim mereu haina primită albă la Botez, dar murdărită prin păcatele, și să ne cuminicăm cât mai des din Trupul și Sângele Domnului spre creșterea în credință cea adevărată și desăvârșirea în fapte bune, toate spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea noastră. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

One thought on “Cuvânt la Duminica a 6-a după Paști

Comments are closed.