facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

Evanghelia despre Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului

Apostolul de la II Timotei 4, 5-8

Fiule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.

Evanghelia de la Marcu 1, 1-8

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale. Aşa s-a arătat Ioan, botezând în pustie şi propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Şi mergea la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele lor. Şi era Ioan îmbrăcat în haine de păr de cămilă, avea brâu de curea împrejurul mijlocului lui şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. El propovăduia, zicând: vine după mine Cel care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec şi să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, dar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi este Evanghelia dinaintea Botezului Mântuitorului, ea prezentând pregătirea care se face pentru primirea și arătarea lui Hristos.

Sfântul Evanghelist Marcu își începe Evanghelia sa prin cuvintele „Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” nu pentru a-și delimita începutul cărții sale, ci pentru a arăta că începutul propovăduirii lui Hristos începe deja prin prorocii Vechiului Testament, dintre care ultimul a fost Ioan Botezătorul. Evanghelia înseamnă ”vestea cea bună”, iar „Evanghelia lui Iisus Hristos” semnifică atât faptul că Iisus Hristos este cel care aduce vestea cea bună, dar și faptul că însuși conținutul acestei vești bune o reprezintă activitatea, viața și învățătura lui Iisus Hristos.

Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu este Cel ce vorbește prin prorocii Vechiului Testament, urmând ca apoi prin întruparea în persoana istorică a lui Iisus Hristos să aducă în mod desăvârșit vestea cea bună în lume.

Ultimul dintre acești proroci, care a și văzut cu proprii ochi împlinirea profeției lui, este Sfântul Ioan Botezătorul. Atât de curată și de înaltă a fost viețuirea Lui, încât el însuși a fost profețit și înainte-văzut de către ceilalți mari profeți. Astfel Isaia spune despre el că este „Glasul celui ce strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale”. Pustia geografică în care trăia și își desfășura activitatea acest ultim profet al Vechiului Testament are mai multe înțelesuri duhovnicești.

Pe de o parte observăm că pentru o apropiere mai intensă de Dumnezeu avem nevoie de momente de singurătate, în care trebuie să fim singuri, doar cu Dumnezeu. Nu este nevoie să viețuim în pustie, dar trebuie câteodată să ne însingurăm și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, pentru a putea apoi să ne reîntoarcem în lume și să trăim viața în lume mai deplin. Deșertul reprezintă un loc al golului, al nimicului, al vidului și de aceea în acest peisaj cuvântul discret al lui Dumnezeu se aude mai bine, omul poate percepe mai ușor prezenta lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, doar prin golirea de sine, de patimi și de părere de sine, observându-ne propriul pustiu de fapte bune putem face loc pentru primirea lui Dumnezeu. Atunci vom putea face pocăință, primind botezul spre iertarea păcatelor, așa cum în acele vremuri „mergea la Ioan tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele lor”.

Mai departe observăm că Sfântul Ioan Botezătorul avea un trai foarte auster. Se spune astfel că „Ioan era îmbrăcat în haine de păr de cămilă, avea brâu de curea împrejurul mijlocului lui şi mânca lăcuste şi miere sălbatică”. Portul și hrana lui arătau faptul că el se concentra și punea mai mult accent pe trăirea duhovnicească. Prin faptul că el se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică arată că Sfântul Ioan se hrănea mai ales duhovnicește cu postul și rugăciunea. Deși era om în trup, el trăia ca îngerii. De aceea și icoanele îl reprezintă cu aripi de înger.

În același timp, deși ducea o viață atât de sfântă, Sfântul Ioan nu se considera vrednic a fi ultima slugă a Mântuitorului, căci rolul celei mai mici slugi era acela de a dezlega cureaua încălțămintei stăpânului. Un aforism rabinic spune că ucenicul trebuie să ajute profesorului său întocmai ca o slugă, mai puțin să îi dezlege cureaua încălțămintei. Prin această mare smerenie de care a dat dovadă Sfântul Ioan înțelegem că tot timpul trebuie să depășim ispita de a ne considera pe noi înșine ceva în sine și tot timpul să îl propovăduim pe Hristos, singurul care este cu adevărat (ceva). În același timp înțelegem că cu cât este mai mare smerenia și golirea de sine, cu atât omul este mai prețuit de Dumnezeu, El coborându-Se și desăvârșindu-l. Tocmai de aceea Sfântul Ioan Botezătorul s-a învrednicit să fie atât de prețuit de Mântuitorul, Care a venit să se boteze de către el și Care l-a numit cel mai mare om născut din femeie, de mai multe ori lăudându-l și dându-l ca exemplu în predica Sa.

Deși primea mărturisirea păcatelor și îi boteza pe oamenii care veneau la el, Ioan mărturisea „eu v-am botezat pe voi cu apă, dar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt”. Botezul lui era botezul pocăinței și doar simbol și pregătire pentru botezul adus de Iisus Hristos, acela cu Duh Sfânt. Aceasta se întâmplă pentru că doar Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele. De aceea botezul adus de Iisus Hristos nu reprezintă doar un botez al pocăinței, adică al schimbării modului de a gândi, ci un mod de viață cu totul nou, o moarte și înviere cu Hristos. Creștinul se botează și se afundă cu totul în apă nu doar pentru curățarea de păcate, ci mai ales pentru a se renaște la viață nouă în Hristos, umplându-se cu totul de Duhul Sfânt.

Dreptslăvitori creștini,

Pentru fiecare lucru bun este nevoie de pregătire și osârdie. Fără osârdie și muncă nu iese nimic de valoare. De aceea și în viața duhovnicească este nevoie de efort pentru primirea împărăției cerurilor. Am observat că și în sfaturile pe care le dă tânărului său ucenic Timotei, Sfântul Apostol Pavel spune că se jertfește și că „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit”. De aceea i s-a pregătit și „cununa dreptăţii”, pe care Domnul o dă „tuturor celor ce au iubit arătarea Lui”.

Aceasta se întâmplă pentru că de fapt Împărăția lui Dumnezeu este în inima fiecăruia, dar ea se descoperă pe măsură ce fiecare se curăță de păcate și se pregătește pentru ea.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne străduim și să ne curățăm de patimi, pentru a ne putea schimba modul de a gândi și de a fi, astfel încât să-L putem recunoaște pe Dumnezeu în inimile și în viața noastră, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube