facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

– despre mântuirea prin Crucea lui Hristos –

Apostolul de la Galateni 6, 11-18

Fraţilor, vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin.

Evanghelia de la Ioan 3, 13-17

Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, care este în cer. Şi precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citi astăzi reprezintă Evaghelia duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și ea ne prezintă un fragment din convorbirea Mântuitorului cu Nicodim, un învățat fariseu iudeu. Tema principală a acestui scurt fragment este iubirea lui Dumnezeu față de om, care izvorăște din cruce.

Cuvintele cu care începe Evanghelia de astăzi prezintă misterul persoanei Mântuitorului Iisus Hristos: „nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, care este în cer”. Probabil că Nicodim nu a înțeles pe loc aceste cuvinte, dar ele au rămas în mintea lui și a ucenicilor Mântuitorului, fiind înțelese mult mai târziu, după Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului la cer. Pentru a înțelege aceste cuvinte trebuie să știm că toți oamenii care au murit înainte de venirea Mântuitorului nu puteau intra în Rai, deși poate erau drepți. Aceasta este „nimeni nu s-a suit în cer”. Doar Mântuitorul, care este și Fiul lui Dumnezeu, și care de fapt este pretutindeni prin dumnezeirea Sa, este în același timp și în cer și poate să urce apoi și cu trupul îndumnezeit în cer. În același timp, prin cuvintele acestea înțelegem că de fapt orice om, fie înainte, fie după venirea lui Hristos nu poate urca singur în cer. Aceasta este pentru că nu stă în puterea omului să se mântuiască singur, ci doar cel care se alipește de Hristos, cel care devine una cu El poate fi înălțat la cer, acolo unde Hristos. Iar aceasta se face prin trăirea crucii lui Hristos, prin Sfintele Taine în Biserică.

Iar cea mai importantă prefigurare a crucii din Vechiul Testament este înălțarea șarpelui de aramă de către Moise: „Şi precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

Acesta reprezintă un eveniment din timpul peregrinărilor poporului evreu, după ieșirea din țara Egiptului. După multe peregrinări și războaie, evreii și-au pierdut răbdarea și au început să clevetească împotriva lui Dumnezeu și a unsului Său, Moise. De aceea, niște șerpi veninoși mușcau poporul, iar cei mușcați mureau. Atunci însă când s-au pocăit, Moise a făcut un șarpe de aramă care a fost ridicat pe un stâlp, iar cel care se uitau la el după ce era mușcat de șarpe, nu mai murea.

Acesta este un eveniment deosebit de important din istoria poporului evreu. Deși Moise interzisese prin Decalog facerea de chipuri cioplite, pentru a împiedica poporul să cadă în idolatrie, el pune să se cioplească acum un șarpe din aramă, care deși mort, dăruia viață celor care îl priveau. Aceasta se întâmpla pentru a evidenția puterea de viață dătătoare a crucii pe care o prefigura.

Păcatul este un șarpe care înveninează omul, aducându-i în final moartea. Printr-o mică înțepătură, printr-o picătură aparent neînsemnată de venim, pătrunde moartea în om și îl face neputincios și mort. Astfel este și păcatul: neînsemnat la vedere el strică mintea și aduce moartea duhovnicească, și în cele din urmă și pe cea trupească.

Însă în același timp, veninul șarpelui, atunci când este prelucrat, devine antidot pentru multe alte boli. De aceea și Mântuitoul, prin moartea Sa, a scos din moarte pe cei care cred în El. Șarpele de aramă îl simbolizează pe Mântuitorul, care deși asemenea omului muritor, El era fără de păcat. Explicând aceste versete, Sfântul Ambrozie al Milanului spune că „un şarpe de aramă a fost spânzurat pentru că Domnul a luat asupra Lui asemănarea unui păcătos în trupul Lui, dar în realitate, era fără de păcat. În acest fel, el a imitat un şarpe prin aparenţa înşelătoare a slăbiciunii omeneşti, pentru ca atunci când va lăsa deoparte pielea trupului (aşa cum şarpele îşi schimbă pielea), El să distrugă viclenia adevăratului şarpe”.

În același timp, oricine caută cu fața la Mântuitorul este mântuit. Omul cade mereu și mereu în păcat, este mereu și mereu înțepat de mușcătura diavolului. Dar în același timp el trebuie mereu și mereu să se reîntoarcă cu fața la Mântuitorul pentru a se putea mântui.

Sfântul Ioan Gură de Aur explică prin chipul șarpelui, taina Crucii: „Precum atunci șarpele de arama, care nu mușca și nu rănise pe nimeni, a fost spânzurat pe lemn pentru a reprezenta șerpii ce mușcau, tot așa și acum; precum toți oamenii sunt vinovați de păcat, Iisus, Care e lipsit total de păcat, suferă pentru toți. Acolo, alții mușcau și altul era pus pe lemn. Aici, alții au păcătuit și Cel fără păcat e răstignit pe cruce. Pentru care pricină șarpele e pus pe lemn? Pentru a vindeca mușcăturile celorlalți șerpi. Altul e deci șarpele spânzurat pe lemn și alții, cei ale căror mușcături vin a se tămădui. Tot așa, și Hristos a fost răstignit pe cruce ca să pună capăt lucrării demonilor”.

De aceea și Mântuitorul spune mai departe: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Din aceasta înțelegem trei aspecte importante ale mântuirii:

În primul rând, marea dragoste a lui Dumnezeu pentru lume, care îl dă pe Însuși Fiul Său, Dumnezeu adevărat, pentru mântuirea lumii. Cel care a mântuit pe om nu este un om, un înger sau o altă creatură, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu.

În al doilea rând, nu există mântuire decât în Hristos.

În al treilea rând, mântuirea vine prin cruce, adică prin moartea și învierea în Hristos, care se face astfel scară de la pământ la cer, mijloc de ridicare dintr-o viață păcătoasă, la adevărata viață.

Desigur, „Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El”. Dar la fel ca și șarpele care a fost înălțat în pustie, Hristos îi mântuiește pe toți care vin la El și îndeplinesc cuvintele lui. Cei care nu privesc la El și nu Îi fac voia, vor muri la fel ca cei înțepați de șarpe în pustie. Pentru că deși prima venire a Mântuitorului a fost în smerenie, a doua va fi în slavă, să judece viii și morții, adică să despartă de cei ce au ales viața în El, de cei ce au ales să moară.

Dreptslăvitori creștini,

Sărbătoarea Sfintei Cruci care se sărbătorește mâine are o deosebită importanță pentru noi. Ea ne reamintește de scopul vieții noastre pe acest pământ. Pe de o parte, noi vrem să fim buni și să facem voia lui Dumnezeu. Pe de altă parte, noi vrem și să trăim și să ne bucurăm de această viață. De cele mai multe ori însă, aceste două lucruri sunt în conflict în sufletul nostru, iar noi găsim destul de greu calea de mijloc. Însă crucea este cea care unește extremele. De aceea doar prin împlinirea voii lui Dumnezeu, noi ne vom putea bucura cu adevărat în această lume. Și doar bucurându-ne în mod nepăcătos, curat de bunurile acestei lumi ne vom putea uni cu adevărat cu Dumnezeu.

Păcatul are o aparentă dulceață la început, care însă se transformă repede în amărăciune ce durează. Însă prin scurta amăreală pe care o simțim la început, atunci când ne împotrivim păcatului, primim adevărata bucurie și dulceață pentru veșnicie.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem Taina Crucii ca izbăvire din moartea păcatului și urcare la viața adevărată prin lucrarea voii lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube