Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

– a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului –

Apostolul de la Evrei 11, 9-10, 32-40

Prin credinţă, Avraam a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.

Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

Evanghelia de la Matei 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii săi. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Iobed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Deci toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt paisprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sunt paisprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Dreptslăvitori creștini,

Ultima Evanghelie care s-a rânduit de către Sfinții Părinți să se citească ca pregătire pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului reprezintă Evanghelia Neamului lui Iisus. Cartea Neamului lui Iisus, așa cum își începe Sfântul Apostol Matei Evanghelia sa, pare a fi la prima vedere o simplă și anostă înșiruire de nume care nu prea mai au o mare valoare pentru noi. Însă acest pomelnic al neamului după trup al Mântuitorului ascunde multe înțelesuri profunde.

În primul rând se observă că a trecut o lungă perioadă de timp pentru pregătirea venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos. Aceasta se întâmplă pentru trei motive:

În primul rând, Dumnezeu respectă libertatea omului. Nici cel mai mare umanist sau liber-cugetător nu respectă atât de mult libertatea omului precum o face Dumnezeu. El a așteptat secole și milenii întregi până să apară un om pe pământ care să îi spună în mod liber și absolut: „Iată robul Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Sfânta Fecioară Maria reprezintă rodul acestei genealogii care, după multe căderi și ridicări, a reușit să răspundă din toată inima și cu toată puterea lui Dumnezeu.

În al doilea rând se arată multa răbdare a lui Dumnezeu, care rămâne credincios promisiunii Sale față de om, deși omul Îl trădează mereu, se apleacă mai ușor spre păcat, spre lucruri minore și neimportante. Asta înseamnă că în ciuda faptului că cei mai mulți oameni își întorc față de la Dumnezeu și nu Îl recunosc sau nu vor să Îl urmeze, El totuși așteaptă și oferă mai departe fiecăruia ocazia să se întoarcă și să-i răspundă chemării Lui la îndumnezeire.

În al treilea rând se observă că sensul vieții unui om nu se termină o dată cu moartea lui, ci se continuă în veșnicie. Mulți oameni din ziua de azi suferă cu o suferință covârșitoare lipsa de sens a acestei vieții. Și într-adevăr, viața aceasta de pe pământ nu are nici un sens, dacă ea nu se continuă în veșnicie, la fel cum toată istoria nu ar avea nici o valoare, dacă în ea nu s-ar fi născut Hristos. El este Cel care veșnic fiind, intră în istorie pentru a-l trece pe om de la o viață limitată, la viața veșnică în desăvârșire.

Din toate acestea înțelegem valoarea nemăsurată o omului în fața lui Dumnezeu, Care nu doar că îi respectă libertatea și îi rabdă neputințele, limitările și căderile, dar îl și face vrednic de a-L naște pe Dumnezeu, de a-L purta pe Dumnezeu , cu alte cuvinte de a se îndumnezei. Prin nașterea lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria se face început nașterii lui Dumnezeu în fiecare om care se deschide și face voia lui Dumnezeu.

Observăm însă că acest parcurs este unul destul de lung și anevoios. Apostolul care s-a citit astăzi vorbește îndeosebi despre credință, tocmai că ea este baza întrupării și venirii Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Se vorbește astfel despre credința lui Avraam și a drepților Vechiului Testament care au îndurat multe nevoințe, prigoniri și morți în chinuri. Doar pentru o făgăduință, în baza unei anumite credințe ei au avut puterea să îndure toate. De aceea observăm cât de importată este adevărata credință în Dumnezeu. Atunci când omul are adevărata credință, cuvintele nu mai reprezintă doar promisiuni vagi și incerte, ci vederea și împlinirea lor, realități care se „întâmplă” sau se „desfășoară” în veșnicie. De aceea credința reprezintă „vederea celor nevăzute”, trăirea în timp a realității veșnice și neschimbabile. Astfel, unii oameni nu au primit împlinirea făgăduinței în această viață, tocmai pentru că însuși sensul vieții noastre se împlinește doar în viața veșnică.

Mai vedem de asemenea că genealogia Mântuitorului prezintă atât credința și nădejdea în venirea Mântuitorului și a bucuriei vieții veșnice, dar și răbdarea pentru împlinirea acestui lucru. Răbdarea noastră în fața necazurilor, a neputințelor și a lipsurilor este de fapt oglinda răbdării lui Dumnezeu în fața nestatorniciei, a micimii de suflet și a superficialității noastre.

Tocmai de aceea această înșiruire de nume a predecesorilor Mântuitorului nu ignoră, ci mai degrabă îi și arată pe cei care au făcute păcate mari. Astfel se citește despre Iuda care a născut incestuos pe Fares şi pe Zara din nora lui Tamar sau despre David împăratul care a născut pe Solomon în desfrâu din femeia lui Urie, pe care l-a și ucis prin complot. Din aceasta înțelegem pe de o parte că nici un păcat săvârșit de om nu este prea mare pentru îndelunga iertare și milostivire a lui Dumnezeu.  Pe de altă parte nici o cădere nu îl poate opri pe omul care se pocăiește să îl primească apoi pe Dumnezeu. În mod duhovnicesc mai înțelegem că fiecare om, prin genealogia lui, are anumite tari din naștere, are anumite îndreptări spre diferite păcate. Noi nu ne alegem părinții și rudele, și fiecare s-a născut într-un mediu mai mult sau mai puțin propice unei dezvoltări spirituale armonioase, dar fiecare are în cele din urmă libertatea și responsabilitatea, dar mai ales capacitatea să se sârguiască și să îl primească pe Dumnezeu. Dacă din acest neam de desfrânați, ucigași și idolatri s-a putut naște Hristos, înseamnă că El poate lua din nou chip în fiecare dintre noi, în măsura în care fiecare dintre noi se pocăiește și se întoarce la El.

Dreptslăvitori creștini,

În lecturile biblice care s-au citit astăzi se pot observa două genealogii ale Mântuitorului: Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola lui către Evrei despre Sfinții Vechiului Testament care prin credință l-au așteptat pe Mântuitorul și promisiunea lui, în comparație cu Sfântul Evanghelist Matei care pur și simplu enumeră pe strămoșii după trup ai Mântuitorului, indiferent de faptele lor bune sau rele pe care le-au săvârșit. Prin aceasta observăm că Nașterea Mântuitorului este temei pentru dezvoltarea și desăvârșirea fiecărui om care tinde spre îndumnezeire și rămâne în același timp necunoscută, neînțeleasă sau privita doar ca amuzament sau basm al unei religii de către oamenii care nu vor să creadă. Și față de unii, și față de alții, Dumnezeu Își respectă promisiunea Sa, dar și omului libertatea. De aceea și numele de „Iisus” înseamnă „Dumnezeu mântuiește” sau „Dumnezeu este cu noi”, arătând că Dumnezeu mântuiește pe cei care cred în El.

Să ne ajute bunul Dumnezeu, ca după lunga perioadă de pregătire din postul Crăciunului să ne pregătim și mai intens în aceste zile rămase până la Sărbătoarea Nașterii Domnului, pentru a ne face vrednici cu adevărați de primirea Pruncului Iisus spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube