facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

– despre rugăciunea în credință –

Apostolul de la Romani 6,18-23

Şi izbăvindu-vă de păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii. Omeneşte vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. – Căci precum aţi făcut mădularele voastre roabe necurăţiei şi fărădelegii, spre fărădelege, tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfinţire. Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Evanghelia de la Matei 8,5-13

Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi este evanghelia duminicii a 4-a după Rusalii și ne prezintă credința vindecătoare a unui sutaș. Dacă duminica trecută am văzut că prin lăsarea în voia lui Dumnezeu primim toate cele de trebuință, astăzi observăm că rugăciunea plină de credință poate aduce vindecare trupească și sufletească.

Evanghelia de astăzi începe printr-o antiteză: pe când Mântuitorul intra în orașul Său natal Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, adică o căpetenie ostășească, un reprezentant al asupritorilor neamului, și mai ales, un păgân. Așadar un străin de neam și de credință Îl întâmpină pe Mântuitorul Iisus Hristos în orașul său natal și Îl roagă, „zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”. Lipsit de la predica de pe munte, de unde Iisus de-abia cobora, acest sutaș însă aplică inconștient preceptele Evangheliei lui Iisus. În primul rând el recunoaște și prețuiește un lider spiritual, chiar dacă este străin de credința lui. În al doilea rând, el se smerește pe sine și dovedește altruism și dragoste față de cei mai mici, rugându-se pentru sluga sa. Motivația lui nu este dată de respectul pentru cei mai mari sau cei din aceeași familie cu el, ci de omul care prin sine este demn de respect. Prin aceasta înțelegem prețuirea care trebuie acordată fiecărui om. Chiar dacă nu mai este productiv sau în deplinătatea facultăților trupești sau mentale, omul este demn prin sine de respect și dragoste. În ziua de azi se vorbește tot mai des de avort terapeutic sau eutanasierea celor bolnavi incurabil, uitându-se de respectul cuvenit oricărui om, indiferent de problemele pe care le are.

De aceea, dacă sutașul nu și-a neglijat sau discriminat sluga pentru că nu mai era sănătoasă sau în măsură să își exercite atribuțiile, nici Mântuitorul nu-l disprețuiește pe sutaș din motiv că era roman sau de altă credință. Ci îi spune: „Venind, îl voi vindeca”.

Observăm așadar că Mântuitorul deja a ascultat rugăciunea sutașului și i-a promis împlinirea cererii lui, dar lasă un timp oarecare până la înfăptuirea ei. Din aceasta învățăm și noi că de cele mai multe ori și cererile noastre sunt ascultate de Mântuitorul, dar din anumite motive, ele nu sunt împlinite imediat. Aceasta se întâmplă din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care rânduiește atât boala, dar și vindecarea, cu scopul creșterii și desăvârșirii spirituale. O vindecare trupească a omului fără o evoluție a lui spirituală își pierde din sens, iar istoria medicinii ne arată că pe măsură ce unele boli au primit leacuri și acum se vindecă ușor, apar noi și noi boli, de multe ori incurabile. Și mereu vor exista boli, care ar trebui să antreneze omul nu doar pentru vindecarea lor, dar mai ales pentru însănătoșirea sufletească. Iar acest timp până la vindecare este de multe ori providențial pentru desăvârșirea sufletească.

Aceasta observăm și cu sutașul din Evanghelie. Căci în acest timp dintre rugăciune și împlinirea cererii ei, sutașul are posibilitatea să își manifeste și dezvolte credința lui, căci el spune: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”.

Deci acest om străin de neam și de credință demonstrează o credință nu doar statornică, dar și desăvârșită în Mântuitorul Iisus Hristos. El nu doar că nu se îndoia de puterea de vindecare a lui Iisus Hristos, dar Îl consideră pe Mântuitorul cu adevărat Stăpân peste toate. Căci un mag sau doctor va avea nevoie cel puțin de un anumit contact cu bolnavul, dar Mântuitorul, ca stăpân peste toate, poate doar prin cuvânt să restaureze viața celui care este pe moarte, așa cum precizează Apostolul Luca în Evanghelia sa.

De aceea și „Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni în Israel, n-am găsit atâta credinţă”. Cu adevărat, de multe ori și noi ne considerăm credincioși și ne înfumurăm cu deținerea credinței adevărate, uitând că orice credință, cât de bună ar fi ea, nu este mântuitoare, dacă nu este însoțită de fapte bune. Aparent la un necredincios, Mântuitorul găsește mai multă credință decât în poporul ales, și nu numai credință, ci și fapte bune, pentru că mijlocirea și rugăciunea pentru aproapele, timpul și interesul acordat pentru vindecarea lui, sunt și ele fapte bune.

Iar credința sutașului era atât de puternică, încât L-a înduplecat pe Dumnezeu la acțiunea nemijlocită și imediată în lume. Deci timpul de acțiune al lui Dumnezeu a fost catalizat, scurtat prin această credință matură. De aceea și Mântuitorul îi spune sutaşului: „Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela”. Observăm așadar că o credință desăvârșită în Mântuitorul și o rugăciune puternică înaintea Lui aduc vindecare și ajutor acolo unde puterile omenești sunt inutile. De aceea rugăciunea în credință este fapta bună prin excelență, care Îl implică și, am putea spune că Îl obligă pe Dumnezeu să lucreze în mod direct și cu mai mare putere. Prin rugăciune, cele ce sunt cu neputință omului sunt lucrate direct de Dumnezeu.

Dragi credincioși,

Slăbănogul din Evanghelia de astăzi este orice om care din diferite motive nu mai poate să se roage: fie că puterile trupești îi sunt slăbite, fie că nu mai este în deplinătatea facultăților mentale, fie că este îndepărtat de Dumnezeu și Biserică sau subjugat de grijile vieții sau slăbănogirea necredinței și ateismului. El este omul slăbănogit prin îndepărtarea fizică sau spirituală de Dumnezeu, care este izvorul vieții.

Sutașul la rândul lui este modelul oricărui om care lucrează la binele acestor oameni aflați în neputință. Prin milostenie, printr-un cuvânt sau faptă bună sau prin rugăciune stăruitoare, se pune în slujba aproapelui său. El este și imaginea credinciosului în Biserică care se roagă pentru toată lumea. În rugăciunea particulară, dar mai ales prin rugăciunea în comuniune a Bisericii, prin Taina Sfântului Maslu și Sfânta Liturghie, credincioșii se roagă pentru toată lumea, pentru cei aflați în suferință sau singurătate, pentru cei în călătorie sau în închisori, pentru cei buni sau răi. Totul este cuprins în rugăciunea bisericii. Și prin pomelnice, cei neprezenți cu trupul, dar activi în Duhul, participă în mod nevăzut la rugăciune, și harul lui Dumnezeu îi împresurează.

Pe de altă parte, timpul până la îndeplinirea cererilor este influențat de credința noastră, așa cum și sluga sutașului s-a vindecat mai repede, prin credința mare a celui care s-a rugat pentru ea. Observăm așadar că rugăciunea și orice faptă bună în general are efect atât pentru cel care o primește, cât și pentru cel care o înfăptuiește. Sluga a primit vindecare trupească, sutașul a primit vederea lui Dumnezeu.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne întărim în credință și rugăciune pentru a-L putea întâlni pe Dumnezeu și pentru ca apropiații noștri și toți cei din gândul nostru să primească mai puternic și mai direct purtarea de grijă a lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea tuturor. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube