facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

Învierea fiul văduvei din Nain

Apostolul Duminicii a 20-a după Rusalii

Galateni 1,11-19

Dar vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci ați auzit despre purtarea mea de altădată întru iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiam. Şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părintești. Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, Nici nu m-am suit la Ierusalim, la Apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăși la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

Evanghelia minunii învierii fiului văduvei din Nain

Luca 7,11-16

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulțime mare. Iar când s-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulțime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toți şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit prezintă minunea Învierii fiului văduvei din Nain. Acesta este un moment emoționant, dar și ziditor, pentru că ni-L prezintă pe Mântuitorul ca cel care pune capăt suferinței, mângâind pe om și transformându-i viața din cortegiu al morții în cale a vieții.

Aparent întâmplător, Mântuitorul S-a dus într-o cetate numită Nain. Înconjurat de „ucenicii Lui și de mulțime mare”, Mântuitorul propovăduia cuvinte de viață veșnică. Un astfel de cortegiu în care omul face cunoștință plin de bucurie cu Dumnezeu și viața izvorâtă din El, se întâlnește cu un convoi, tot o mulțime mare, care însoțea o femeie văduvă ce își ducea singurul copil la groapă. Tragismul prezentat în Sfânta Evanghelie este dublu: nu doar că femeia își îngroapă singurul ei copil, dar ea mai era și văduvă. Moartea se pare că era o prezență frecventă în viața ei.

Poate că din aceeași cauză și Mântuitorului I S-a făcut milă de ea. Așa cum se observă din Sfintele Evanghelii, fiecare minune făcută de Mântuitorul Iisus Hristos este un act personal în relație cu alte persoane. Doar întâlnirea personală și activă cu Dumnezeu poate fi mântuitoare. Căci nu toți cei care au murit în acel timp au fost înviați, nu toți bolnavii de atunci au fost vindecați. Și doar cei care s-au prezentat sau au fost prezentați înaintea Lui Iisus Hristos cu dorința de mântuire.

În acest caz însă, aparent Iisus face o minune fără să fie invitat. Aceasta se întâmplă pentru că durerea femeii era mult prea mare. Pesemne că ea era atât de întristată, încât nici măcar nu mai era atentă la ceea ce se întâmpla în jur. Ea pur și simplu urma același drum, pe care deja s-a obișnuit să îl tot facă. Astfel observăm că atunci când durerea devine prea intensă, Dumnezeu însuși intervine să aducă mângâiere, pentru ca nu cumva omul să piară în deznădejde.

Atunci, apropiindu-Se Iisus S-a atins de sicriu. Se observă aici că mișcat de suferința noastră, fie ca plângere pentru pierderea celui drag nouă, sau ca lacrimi pentru păcatele săvârșite, Dumnezeu se apropie și se atinge de noi. Sicriul reprezintă aici și corpul omului mort prin păcat, dar înviat prin atingerea și participarea la Sfintele Taine. Gestul Mântuitorului de a atinge sicriul contravenea legii lui Moise, acesta fiind considerat un lucru necurat. Dar Iisus a arătat prin aceasta, pe de o parte că nimic nu Îl poate întina pe El, precum și faptul că și trupul Lui este purtător și dătător de viață.

Văzând aceasta, cei ce-l purtau pe tânăr s-au oprit. Nu știm dacă ei au fost intrigați de gestul neconvențional sau așteptau un cuvânt de mângâiere de la un Prooroc. Dar Iisus nu mai vorbește cu cei vii, ci cu morții ca și cu niște vii. Observăm astfel că în fața lui Dumnezeu toți oamenii sunt vii. Aceasta ne întărește nu numai convingerea că sufletul trăiește după moarte în continuare, ci ne și îndeamnă să ne rugăm pentru cei morți, să îi păstrăm pururea în rugăciunile noastre.

Scularea din patul morții reprezintă nu doar o înviere a unui tânăr oarecare din Nain, ci și ridicare fiecăruia din moleșeala păcatului, din lipsa de activitate și moartea spirituală făcută prin păcate. În același timp, această ridicare reprezintă alegerea pe care trebuie să o facă omul mai ales la tinerețe, și anume aceea de a se trezi la adevărata viață în Dumnezeu, singurul care oferă un sens și o împlinire vieții.

Faptul că tânărul a început să vorbească reprezintă semnul învierii. Convorbirea reprezintă caracteristica relației de comuniune, cea care ne diferențiază de necuvântătoare și de cei morți. Astfel se poate observa că de fapt doar prin izbăvirea de păcat și învierea adusă prin noua viață în Hristos, omul poate comunica cu adevărat cu ceilalți, se poate întoarce la mama lui, adică la lumea din care s-a născut și în care poate acum trăi cu adevărat.

Văzând acestea oamenii recunosc puterea lui Dumnezeu și activitatea Lui în lume, de aceea se și minunează și se bucură: „Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”.

Dreptslăvitori creștini,

Omul este înfiorat de moarte şi de durere. Dacă unii își irosesc puteri şi daruri şi viața, alții caută şi fac totul ca să trăiască. Dar toți vom da același examen: examenul final al morții. Nimeni nu a scăpat de moarte, nici măcar Iisus. Nimeni nu a scăpat şi nu va scăpa, dar fiecare se comportă diferit înaintea ei. Deși se repetă de multe ori că moartea e ceva natural, nimeni nu crede așa ceva. Aceasta pentru că moartea a apărut doar ca urmare a păcatului. După păcatul săvârşit în rai, Adam nu a mai avut acces la fructele pomului nemuririi, tocmai pentru ca păcatul să nu fie veșnic. Astfel moartea survenită vine tocmai pentru a rupe ciclul păcatului. Prin sine, păcatul trebuie să dispară, fiind ceva anormal, nenatural, necreat de Dumnezeu. Anormalul este menit să piară. În aceste condiții moartea apare ca binecuvântare. Ea apare ca un lucru pozitiv în lumea stăpânită de păcat. Cred că nimeni nu și-ar dori existența unui Stalin sau Hitler veșnic! Astfel, moartea, acest lucru ilogic, apare şi devine natural în această lume tocmai pentru a desființa păcatul, celălalt lucru lipsit de sens. Evident că acest mecanism de feedback negativ va dispărea, tocmai pentru că aceste două realități ilogice se vor consuma reciproc. Împărăția lui Dumnezeu presupune contrariul acestui lucru. Ea nu este consum, pentru ca prin distrugere să se perpetueze viața, ci doar o creștere din slavă în slavă, o umplere şi o cuprindere a totului, dar nu prin egoism şi consumare în însingurare, ci prin iubire şi comuniune. De aceea, așa cum spune și Părintele Dumitru Stăniloae, „pentru creștinism, moartea, deși e urmarea păcatului, a păstrat şi un sens pozitiv, întrucât în ea Hristos ne trece la comuniunea deplină cu Dumnezeu, adică la o treaptă mai înaltă în comuniunea cu El şi, prin aceasta, la treapta plenitudinii vieții”. Astfel, prin unirea cu Hristos, creștinul moare păcatului pentru ca, trecând prin moartea „naturală”, să se poată naște în viața cea fără de păcat, în viața adevărată.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca noi toți să înviem din moartea păcatului și să ne întinerim voința în noua viață oferită de Hristos în Biserică, împlinind voia lui Dumnezeu şi aducând bucurie tuturor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.

Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube