Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

Învierea fiicei lui Iair

Apostolul de la Efeseni 2, 14-22

Fraţilor, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape; că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

Evanghelia de la Luca 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit prezintă minunea Învierii fiicei lui Iair, precum și vindecarea femeii cu scurgere de 12 ani. Prin aceste două minuni înțelegem că Iisus este singurul care ne izbăvește cu adevărat din boală și din moarte, care sunt urmările păcatului.

Evanghelia începe cu imaginea mai-marelui sinagogii căzând la picioarele lui Iisus și implorând pentru vindecarea singurei lui fiice. Indiferent dacă omul este sărac sau bogat, simplu sau învățat, credincios sau mai puțin credincios, moartea și suferința sau boala în general sunt lucruri care nu ne lasă indiferenți. Și așa cum noi nu suntem indiferenți la propria moarte și a celor din jur, tot la fel nici Dumnezeu nu poate rămâne indiferent la ea, deși unii cred că El este pricina morții.

Însă pentru a înțelege acest lucru, mai ales în contextul recentului incendiu de la clubul „Colectiv” din București, trebuie să ne reamintim puțin de căderea primilor oameni, a lui Adam și Eva. Atunci, Dumnezeu i-a avertizat pe primii oameni, că dacă nu Îl vor asculta și vor gusta din fructul oprit, „negreșit vor muri”. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu ar fi creat moartea ca pedeapsă pentru omul care păcătuiește, ci El a exprimat prin aceste cuvinte doar adevărul că oricine nu Îl ascultă pe Dumnezeu, se îndepărtează de El și inevital moare, pentru că doar Dumnezeu este viața. Deci neascultarea și îndepărtarea de Dumnezeu reprezintă moarte. Iar faptul că Dumnezeu a împiedicat apoi ca omul care a păcătuit să mai mănânce din fructul nemuririi din Rai, din care mai înainte se înfrupta fără probleme, reprezintă de fapt mila lui Dumnezeu, pentru ca moartea și păcatul să nu fie veșnice. De aceea, așa cum Sfinții Părinți ne învață, moartea a permis „împiedicarea răului de a deveni nemuritor” (Metodie de Olimp, Grigorie de Nazianz, Ioan Scararul, Ioan Gura de Aur). Astfel păcatul este omorât de moarte, pentru ca omul să se poată elibera de el. Aceasta se întâmplă în primul rând prin Botez, când omul moare păcatului pentru a învia cu Hristos. Iar moartea trupească urmează pentru a ne elibera de limitările acestui trup și pentru a învia apoi într-un trup duhovnicesc.

Moartea ca rupere și distrugere a păcatului se observă și în trupul nostru. Se poate întâmpla ca o celulă din organism să nu mai poată funcționa bine, iar atunci ea are un sistem, care atunci când își dă seama de acest lucru, îi declanșează moartea. Astfel, fiecare celulă, în mod normal, se autodistruge atunci când nu mai funcționează normal. Însă o perturbare a acestui mecanism se poate observa în cancer, când o astfel de celulă care nu mai este funcțională, nu doar că nu se autodistruge, dar în mod egoist se multiplică dezorganizat, fără a ține cont de celelalte celule, de nevoile lor sau ale întregul organism, ducând în cele din urmă la moartea tuturor celulelor, sănătoase sau nu, și implicit a întregului organismul.

Din aceasta înțelegem că moartea este un lucru natural în această lume. Cu toate acestea, moartea reprezintă totuși ceva tragic, pentru că ne reamintește mereu de îndepărtarea noastră de Dumnezeu. Dar tocmai din această cauză, prin rugămintea și rugăciunea puternică către Dumnezeu, prin întoarcerea la El, boala și moartea devin neputincioase. Și aceasta se observă tocmai din aceaste două minune prezentate în Evanghelia de astăzi.

În primul rând, Iisus vindecă doar prin hainele Lui „o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată”. Din aceasta înțelegem cel puțin trei lucruri importante pentru mântuirea noastră.

În primul rând, observăm că noi putem primi ajutor dumnezeiesc prin lucurile materiale care sunt încărcate de har divin. Fie că vorbim de Sfinte Moaște sau de Sfintele Taine, Dumnezeu alege ca anumite lucruri materiale să se transforme în mijloace prin care El ne comunică mântuirea.

În al doilea rând, curgerea îndelungată de sânge care nu putea fi vindecată de doctori este simbol pentru păcatul care ne face anemici, neputincioși și care ne îmbolnăvește de moarte. Doctorii pot ajuta pentru puțină vreme, ne pot salva de multe ori, dar în cele din urmă ei nu ne pot salva cu totul de la moarte. De aceea, din păcat și din moarte nu ne poate salva decât Dumnezeu.

Un al treilea lucru caracteristic pentru minunea vindecării femeii cu hemoragie este faptul că deși vindecarea trebuie să vină dintr-o inimă smerită, prin rugăciune tainică, ea trebuie să fie urmată apoi prin preamărirea publică a lui Dumnezeu în fața mulțimii. Căci Iisus știa de la început că femeia se vindecare prin atingerea de haina Lui, dar vroia pe de o parte ca acest lucru să fie cunoscut de întreaga lume. Pe de altă parte era necesar ca și femeia să fie conștientă că doar prin relația directă și personală cu Dumnezeu i-a venit vindecarea, și nu printr-o oarecare magie cu obiecte sfințite. De aceea și noi la Biserică, trebuie să căutăm să intrăm în relație personală și directă cu Dumnezeu, nu doar să ne căutăm un bine efemer, fericire, noroc sau bani, ci adevărata desăvârșire prin Dumnezeu.

De aceea și Iisus spune: „îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”. Adică doar prin credința în Mântuitorul ea a putut primi vindecarea, și în final pacea.

Însă chiar după acest moment minunat, urmează vestea morții fiicei lui Iair. Aceasta se întâmplă, pe de o parte, pentru a fi conștienți că urmarea păcatului, indiferent care ar fi el, este moartea. Iar pe de altă parte, indiferent dacă ne vindecăm temporar sau nu de o anumită boală, până la urmă tot vom muri. Mai mult, odată făcut, noi nu mai putem controla păcatul sau urmările lui. De aceea boala și moartea se transmit și la cei care nu au făcut efectiv păcatul, dar care suferă din cauza celorlalți, așa cum a suferit această tânără copilă.

Însă Iisus spune și în acest caz „nu te teme; crede numai şi se va mântui”. Aceasta pentru că El are puterea nu doar de a vindeca bolile, ci El poate curăța cauza bolilor și a morții, adică păcatul. Iar faptul că ceilalți au râs de El când a spus: „n-a murit, ci doarme”, semnifică atât faptul că pentru Dumnezeu moarte nu există, ci este doar o trecere dintr-o stare în altă, dar și încredințarea că această copilă a murit trupește cu adevărat și toți să fie încredințați că ceea ce s-a întâmplat a fost cu adevărat o minune.

Dreptslăvitori creștini,

Durerea care a cuprins o țară întreagă prin moartea unor tineri într-un club reprezintă un fenomen normal și un impuls pentru solidaritate cu cei aflați în suferință. Faptul că unii oameni acum au murit sau sunt în suferință nu înseamnă că ei sunt mai păcătoși decât noi. De aceea ei nu trebuie privați mai ales de rugăciunile și de întreaga noastră susținere.

În același timp trebuie să fim conștienți de unitatea noastră ființială, adică trebuie să există o unitate între ceea ce gândim, ceea ce spunem, ceea ce facem și ceea ce simțim. Sunt diferite grade ală păcatului și ale păcăturii în general, dar sărbătorile sataniste sau lupta directă și fățișă împotriva Bisericii despart pe om cu totul de Dumnezeu.

Mulți oameni s-au ridicat acum prin proteste concertate împotriva Bisericii, uitând că cel ce luptă împotriva Bisericii, luptă împotriva lui Hristos-Dumnezeu care este capul Bisericii. Alții vor doar să reformeze Biserica, deși Biserica nu se reformează, ci se reînnoiește prin fiecare credincios care devine una cu Hristos. Deci doar prin unirea noastră directă și personală cu Hristos, prin ascultarea de El, putem deveni celule vii ale trupului Lui, care nu mor prin proasta funcționare adusă prin păcat, ci trăiesc în veșnicie, hrănindu-se din sângele Lui, în Sfintele Taine.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și să trăim adevărata viața în Biserică, ca parte a trupului nemuritor al lui Hristos și să ne reînnoim mereu modul de a trăi și a gândi, ca înviere din păcat și lucrare a faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube