Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

– a femeilor mironosițe –

Apostolul de la Fapte 6, 1-7

În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei.

Evanghelia de la Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş l-a întrebat dacă a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosie priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr, şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat. El însă le-a zis: Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Dragi credincioşi,

Evanghelia care s-a citit astăzi este Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii, numită și Duminica Femeilor Mironosițe sau purtătoare de mir, și ea ne prezintă istoria îngropării lui Iisus și a descoperii Învierii de către femeile mironosițe. Tot astăzi se face pomenirea și drepților Iosif și Nicodim, care au îngropat trupul lui Iisus.

Textul Evangheliei de astăzi este după Sf. Evanghelist Marcu, și ea ne prezintă evenimentele desfășurate după moartea lui Iisus și până la descoperirea mormântului gol de către femeile mironosițe.

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă mai întâi pe Iosif din Arimateea, „sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu”, şi care, „îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus”. Iosif din Arimateea apare acum pentru prima dată în Evanghelii, când îndrăznește să ceară trupul mort al lui Iisus. După cum știm, cu excepția Sfântului Evanghelist Ioan, a Maicii Domnului și a femeilor mironosițe, toți ceilalți Apostoli și Ucenici al Domnului sau risipit când Iisus a fost prins, ei ascuzându-se de frica iudeilor, crezând că vor urma și ei și vor muri ca Hristos. În acest context, Iosif însă îndrăznește și cere trupul lui Hristos. Din tradiție știm că Iosif era un învățat, membru al sinedriului iudaic. El era însă și un ucenic în taină al Mântuitorului, aceasta de frica iudeilor, pentru a nu fi excomunicat din sinagogă. El însă urma învățăturii lui Hristos, căci aceasta înseamnă că „aștepta împărăția lui Dumnezeu”. De aceea, folosindu-se de influența pe care o avea ca membru al sinedriului, el cere trupul mort al Iisus, îl înfășoară în giulgiu curat și îl înmormântează în mormântul său nou săpat în stâncă. Pe de o parte, așa cum în timpul vieții, Mântuitorul spunea că nu are nici măcar unde să își plece capul, și la moartea Lui, el va fi îngropat în mormântul altuia. Aceasta se întâmplă pentru a înțelege că moartea nu putea de fapt să îl țină, așa cum, de fapt fiecare om nu este destinat morții. Pe de altă parte, vedem că mormântul era nou, săpat în piatră, tocmai ca și după Înviere, oamenii să fie convinși că de fapt Iisus a înviat, și nu cineva oarecare, care ar mai fost înmormântat acolo mai înainte. Mai mult, mormântul era nou, pentru a simboliza că de acum înainte, moartea noastră în Hristos nu mai este moarte adevărată, ci moartea trupului devine înviere în Împărăția lui Dumnezeu (Chiril al Alexandriei).

Punerea în mormânt a fost observată de către femeile mironosițe, care, parcă am putea să spunem oarecum în mod inconștient, neținând seama de frica iudeilor, au păstrat și după moartea Mântuitorului afecțiunea către El, și au stat în apropierea trupului lui mort. Sfântul Ioan Gură de Aur pune în contrast frica ucenicilor care s-au speriat, au fugit și s-au ascuns în spatele ușilor încuiate, înfricoșându-se de prigoana iudeilor, cu credința femeilor mironosițe, care au urmat Mântuitorului și după moartea Lui. Și vedem în general că Evangheliile nu mașamulizează sau încearcă să treacă sub tăcere minusurile sau scăderile celor care îl urmau pe Hristos. El prezintă necredința lui Toma, lepădarea lui Petru sau numirea lui „satană” de către Hristos, frica ucenicilor care s-au ascuns de frica iudeilor și multe altele asemănătoare. Din aceasta înțelegem, pe de o parte că toate evenimentele sunt naturale, nu compuse de cineva în mod alegoric, ci întâmplate în mod real. Pe de altă parte, ele ne arată că nimeni nu a fost cruțat de necredință, de primirea gândurilor satanei sau de frica de a urma credinței în Hristos. De aceea, dacă cei care l-au cunoscut personal pe Hristos au fost curprinși de frică sau îndoială, să nu deznadăjduim, atunci când ne vor cuprinde aceleași stări sau gânduri.

Revenind la femeile mironosițe, Biserica a învățat de la ele statornicia în credință, care nu a fost zdruncinată de fapte neprevăzute sau cu totul potrivnice. Poate că ele totuși au păstrat mai fidel credința în cuvintele Mântuitorului, care și-a prezis atât moartea, dar și învierea. Cu toate acestea, aceste femei au cumpărat miresme, vrând să continue să facă cele necesare pentru îngroparea Domnului. Pe de oparte, ele s-au conformat realității actuale, căci Hristos era acum mort. Pe de altă parte, ele mergeau la mormânt, deși știau că nu vor putea intra în mormânt, acesta fiind închis de o piatră mare. Și tocmai când se gândeau la acest lucru, „ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată”. Înțelegem așadar că noi trebuie să facem ceea ce ne stă în putință, trebuie să împlinim dragostea așa cum putem. Ele au făcut un sacrifiu, au cumpărat miruri, au sfidat frica iudeilor și au venit la mormânt. Ce le-a stat în putere omenește, au făcut cu mare dragoste. Dar vedem că ceea ce trece peste puterile omenești, este suplinit de Dumnezeu, care trimite un înger să prăvălească piatra de la ușa mormântului. Aceasta s-a făcut special pentru aceste femei, căci Iisus deja înviase, și El oricum avea acum un trup spiritualizat, care trecea prin ușile încuiate sau care se urcă la cer și șade pe tronul slavei lui Dumnezeu. De aceea, îngerul de la mormânt a fost trimis special de Dumnezeu pentru aceste femei mironosițe. Înțelegem așadar că în orice împrejurare a vieții trebuie să săvârșim ceea ce ne stă în putere, rugându-l pe Dumnezeu să plinească ceea ce noi nu putem săvârși.

Și Dumnezeu ne ajută în mod natural. De aceea și îngerul de la mormânt este prezentat de Evanghelistul Marcu ca un „tânăr … îmbrăcat în veşmânt alb”. Dar ca orice înger, acest tânăr este vestitorul veștii celei noi a Învierii: „Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru…” Observăm așadar că mironosițile se fac apostoli ai apostolilor, sunt trimise să propovăduiască Învierea celor trimiși de Hristos să predice Evanghelia în lume. Și abia acum se spune că femeile purtătoare de mir „erau cuprinse de cutremur şi de spaimă”, dar nu de o frică irațională de oameni, ci de sfiala și cumințenia cu luau parte la ceva dumnezeiesc, la ceva care este cu totul minunat.

Dragi credincioși,

În Apostolul care s-a citit astăzi am văzut cum s-a ajuns la rânduirea diaconilor, a ajutoarelor Apostolilor. Tocmai pentru că mulțimea credincioșilor se mărea, Sfinții Apostoli au considerat și au spus că „nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese”. Adică cei care sunt într-o dregătorie alească, au anumite daruri și funcții de la Dumnezeu, nu pot și nu ar trebui să renunțe la atribuțiile lor, pentru a face alte lucruri. Și învers. Aceasta nu pentru că slujirea la mese nu este importantă, ci doar printr-o ierahizare a priorităților și o împărțire a atribuțiilor în funcție de calitățile, puterile și dăruirea fiecăruia, Dumnezeu poate lucra mai bine toate în toți.

Din aceasta înțelegem că ierahizarea valorilor nu presupune desconsiderarea persoanei, căci fiecare om, indiferent de calitățile sau virtuțile pe care le are, are o importanță nețărmurită înaintea lui Dumnezeu. De aceea toți oamenii sunt egali în demnitate, dar inegali în capacitate, responsabilitate sau disponibilitate. Fiecare are locul și timpul lui, care nu poate fi înlocuit de nimeni. Și tocmai în aceasta este prețuită mai mult diversitatea și specificitatea persoanei.

În societatea contemporană se face de multe ori confuzia între diferențele naturale, inerente naturii umane, și egalitatea demnității umane. De aceea, mai ales cu privire la diferența de gen dintre bărbat și femeie, trebuie subliniată egalitatea demnității lor înaintea lui Dumnezeu, dar diferențele care există, atât pe plan genetic, biologic, social sau cultural. O egalitate care nivelează diferențele de gen nu este cu adevărat egalitate, ci devine un nou pat al lui Procust.

Și așa cum am văzut în Evanghelia de azi, există o atitudine total diferită a femeilor mironosițe, care deși au fost mereu în preajma Mântuitorului, l-au ajutat în permanență, i-au oferit sprijinul material, fiindu-I mai credincioase chiar decât Apostolii, totuși ele sunt învăluite în smerenie, nu se păstrează prea multe cuvinte ale lor. Ele însă au devenit prin sine înseși apostoli pentru apostoli sau „apostola apostolorum”, modele de credința pentru întreaga Biserică și sursă de inspirație pentru credincioși.

Aceste femei sunt mamele creștine, care prin modul lor de a fi și de a gândi, cresc copii spre adevărata viață în Hristos, una dintre cele mai grele, dar și importante misiuni din lume, căci formarea spirituală a omului începe încă din pântece. Ele sunt fecioarele care se dedică trup și suflet, material și spiritual pentru Biserica lui Hristos. Ele sunt văduvele care își dăruiesc ultimul bănuț pentru construirea unei Biserici.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să învățăm și noi de la aceste femei credința tăcută, dar puternică, smerită, dar statornică, simplă, dar practică, pentru a putea primi și noi în inima și viața noastră vestea cea bună a Învierii lui Hristos, spre slava Preasfintei Treimi și spre fericirea veșnică. Amin.

Hristos a Înviat!

© Ieromonah Athanasie Ulea

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube