facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

– despre lăsarea în voia lui Dumnezeu –

Apostolul de la Romani 5,1-10

Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie. Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui.

Evanghelia de la Matei 6,22-33

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi este evanghelia duminicii a 3-a după Rusalii. Dacă la Rusalii am văzut că țelul vieții este primirea Duhului Sfânt, care se sălășluiește deplin în toți Sfinții pe care i-am Sărbătorit în ultimele două duminici, astăzi ni se arată unul dintre cele mai importante mijloace de a dobândi pe Duhul Sfânt, și anume lăsarea în voia lui Dumnezeu.

Evanghelia de astăzi vorbește întâi despre lumină. Mântuitorul Iisus Hristos spune astfel că „luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!”

Prin faptul că ochiul este privit ca luminător al trupului se înțelege desigur că prin ochi, trupul întreg se orientează în realitatea dinprejur. De aceea luminarea de care se vorbește nu este una înțeleasă fizică, ci mai ales una duhovnicească. De aceea, în acest sens, ochiul poate fi curat sau murdar. Un ochi bolnav nu mai poate percepe corect realitatea din jur și de cele mai multe ori, fără ochelari sau alte instrumente ajutătoare, el va vedea totul neclar sau incomplet sau chiar deformat. Iar acest lcuru se întâmplă și cu ochiul sufletesc, care este înțelegerea, care luminează sufletul. Așa cum prin ochi, omul întreg intră în contact cu lumea înconjurătoare și primește informații vitale pentru a trăi, la fel și în plan duhovnicesc, prin înțelegere pe care o are, omul înțelege mai mult sau mai puțin ceea ce se întâmplă în lume. Iar această înțelegere se formează. Așa cum un copil, pe măsură ce crește va diferenția între culori, apoi între forme, apoi chiar va putea citi sentimente pe chipurile oamenilor, la fel și noi, pe măsură ce creștem duhovnicește, înțelegem tot mai mult din realitatea duhovnicească care ne înconjoară, dar care de cele mai multe ori rămâne nevăzută, deși prezentă cu adevărat.

Un neinstruit ar vedea într-o radiografie numai forme și linii albe și gri. Un radiolog bun insă, datorită formării lui profesionale și experienței lui, înțelege dintr-o radiografie dacă este vorba de un cancer, pneumonie sau simplă bronșită. De aceea și în viața duhovnicească trebuie să creștem în înțelegere prin învățarea de la cei mai experimentați și prin rugăciune ca experiență proprie pentru a putea vedea și înțelege cu adevărat viața și realitatea duhovnicească. Doar atunci vom putea spune cu adevărat că vedem, că nu suntem în întuneric.

Prin această luminare pe care o primim prin creșterea duhovnicească, vom înțelege că tot timpul noi trebuie să alegem între bine și rău, vom înțelege că toate acțiunile noastre au o valoare pozitivă sau negativă. De aceea Mântuitorul spune în continuare că „nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”

Atunci când facem binele facem voia lui Dumnezeu, îi slujim lui în adevăr. Dar de fiecare dată când facem un lucru nepotrivit, când săvârșim păcatul, adică un lucru neplăcut lui Dumnezeu, slujim de fapt diavolului. Diavolul are mai multe denumiri și fiecare izvorăște din acțiunile pe care le face. De exemplu „diavol” înseamnă „calomniator”, „satan” înseamnă „potrivnic, în opoziție”, „mamona” înseamnă „alipirea egoistă de lumea aceasta sau bogățiile ei”. În rugăciunea „Tatăl nostru”, diavolul este numit pur și simplu rău. Din toate aceste denumiri înțelegem și acțiunile diavolului și a celor ce îi urmează. De aceea și Mântuitorul vrea să ne sensibilizeze și să ne arate că nu este indiferent ceea ce facem, ci prin fiecare acțiune îi facem voia lui Dumnezeu sau, dimpotrivă, voia celui rău. Și de aceea ar trebuie de multe ori să ne întrebăm: „fac eu acum voia lui Dumnezeu?”, și dacă nu e clar, atunci voia cui o fac?

Mântuitorul ne îndeamnă însă ca fiecare gând și acțiune să le avem la Dumnezeu. De aceea, El spune: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” Desigur el nu îndeamnă la lenevie și nelucrare. Ci acest „nu vă îngrijiți” are mai mult sens de „nu vă îngrijorați”. Adică nu vă îngrijorați ce veți mânca sau cu ce vă veți îmbrăca. Fiecare trebuie să lucreze în continuare, fără să se îngrijească prea mult. Dacă e să ne gândim la probleme sau numai la greutățile care ar putea apărea, atunci nu am mai reuși să facem nimic, pentru că totul ar fi împotrivă. Dar tocmai de aceea Mântuitorul ne îndeamnă să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, care rânduiește ceea ce este mai bine pentru fiecare. În ziua de azi, omul este îndemnat să se asigure pentru orice, uitând însă de purtarea permanentă de grijă a lui Dumnezeu.

„După toate acestea se străduiesc neamurile”. Adică doar oamenii care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu au cunoscut că El este creatorul lumii și purtătorul ei de grijă se îngrijesc prea mult de cele materiale, uitându-le pe cele spirituale. Tocmai de aceea omul nu primește pacea, pentru că niciodată aceste lucruri materiale, nici casa, mașina, locul de muncă dorit și toate celelalte, nu-l vor putea odihni sau satisface întru totul pe om. Și tocmai de aceea omul desigur că trebuie să muncească și să se îngrijească cât poate pentru adăpost și mâncare, dar nu mai mult decât e necesar, nu în defavoarea legăturii cu ceilalți și cu Dumnezeu. Tocmai pentru că „ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.” Tot timpul vor exista lipsuri atât timp cât omul este lipsit de Dumnezeu. Doar prin unirea cu Dumnezeu prin ceilalți oameni, omul își găsește adevărata împlinire. De aceea, omul trebuie să se gândească la cele materiale, doar în măsura în care nu îl desparte de cele spirituale, doar în măsura în care nu își neglijează legăturile cu familia, cu ceilalți oameni și cu Dumnzeu.

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Adică doar prin căutarea lui Dumnezeu care a făcut lumea, omul poate moșteni lumea, se poate bucura cu adevărat de ea. Prioritățile trebuie setate, pentru a nu pierde ceea ce este cu adevărat important, din pricina unor lucruri minore.

Dreptslăvitori creștini,

Părintele Simeon Kraiopoulos spune „lasă cele pe care ți le dorești, urmează-i lui Hristos și primește toate pe care ți le dă, care sunt infinit mai bune și mai adevărate și, înainte de toate, aduc mântuirea”. Iar aceasta nu este un lucru doar pentru călugări sau maici. Ci fiecare, acolo unde este, în familie și în lume, nu trebuie să renunțe la familie sau muncă sau serviciu, ci trebuie să își stabilească prioritățile, punând ca țel suprem unirea cu Dumnezeu.

Necazuri oricum vor apărea, neputințe oricum vor fi. Dar atunci când suntem cu Dumnezeu, vom putea trece peste toate. Mântuitorul nu ne-a spus că dacă îi vom urma, nu vom mai avea neplăceri. Însă El ne-a spus că dacă Îl vom urma, vom birui negreșit: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne dea adevărata înțelegere care ne va lumina viața și care ne va arăta că doar prin urmarea lui Dumnezeu vom putea primi tot ce va dori sufletul nostru, că doar prin El vom primi adevărata satisfacție a noastră, spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea tuturor. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube