Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
vindecarea-a-doi-orbi-si-unui-mut-din-capernaum-11-august

© Gabriela Mihaita David

– despre întărirea credinței și stăruința în rugăciune –

Apostolul de la Romani 15, 1-7

Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”. Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos, Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.

Evanghelia de la Matei 9, 27-35

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.

Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citi astăzi reprezintă Evaghelia duminicii a 7-a după Rusalii și ea ne prezintă vindecări trupești și sufletești săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, dar și răutatea izvorâtă din invidie cu care era primită acțiunea Lui benefică în lume.

Pasajul din Evanghelie care s-a rânduit de către Sfinții Părinți să se citească astăzi urmează imediat după învierea fiicei lui Iair. O astfel de veste s-a răspândit în întreg ținutul, și de aceea și cei doi orbi din Evanghelia de astăzi se țin după Mântuitorul, „strigând și zicând: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David”. Faptul că cei doi orbi și strigă și zic, reprezintă întârzierea vindecării așteptate de la Mântuitorul. Așa cum am văzut și data trecută, izbăvirea de boli și de necazuri nu este o problemă pentru Mântuitorul, El putând vindeca pe oricine și oricând. Dar fiecare boală are și un sens duhovnicesc, vine de cele mai multe ori pentru a îndemna la pocăință și la vindecarea de vreun beteșug duhovnicesc.

De aceea și în cazul de față, Mântuitorul Iisus Hristos nu vrea să îi vindece pe cei doi orbi, doar pentru că erau fascinați de învierea unei fete din morți. El vroia credință adevărată și statornică. Doar „după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!”

Deci doar după ce au arătat stăruință în credința și rugăciunea lor, Iisus s-a oprit în casă și a vorbit cu ei. Din aceasta înțelegem că, deși se pare de multe ori că Dumnezeu nu ne aude, noi trebuie să insistăm în credință și rugăciune, trebuie să îl găsim pe Dumnezeu în casă, adică în interiorul sufletului nostru în rugăciune. Și doar atunci, în rugăciunea intensă în inimă, Hristos se coboară și vorbește cu noi și împlinește cererile noastre. Nu că El până atunci nu le-ar putea împlini, dar doar atunci noi vom avea adevărata credință care este vindecătoare. Pentru că Hristos nu le-a spus că îi vindecă pe cei doi orbi, ci „atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor”.

Deci după credința lor puternică s-a făcut lor. Mântuitorul nu a spus că El îi vindecă, ci că pentru credința lor, pentru stăruința lor în rugăciune, ei sunt acum capabili nu doar să vadă lumea aceasta, ci și să îl vadă pe Dumnezeu, pentru că Iisus este Dumnezeu. Din aceasta înțelegem că doar credința puternică și rugăciunea stăruitoare sunt absolut necesare pentru vederea și înțelegerea voii lui Dumnezeu.

În același timp, vedem că noi trebuie să fim credincioși chiar și în suferință sau neputință. Așa cum spune Sfântul Ilarie de Poitiers, „credința nu trebuie privită ca un rezultat al vindecării, ci vindecarea trebuie privită ca pe un rezultat al credinței”.

Și următoarea vindecare, a omului mut, este rezultatul credinței. Cel mut, legat fiind de diavol să nu vorbească, nu și-a putut exprima verbal credința și rugăciunea. Dar prin apropierea de Mântuitorul, împreună cu însoțitorii săi, ca niște nași la Botez, el și-a arătat credința și stăruința în rugăciunea lăuntrică.

Din acestea înțelegem că fără credință și fără rugăciune, omul nu este capabil să-L recunoască pe Dumnezeu, să-L vadă sau să vorbească corect despre El. Tocmai de aceea, fariseii care au văzut minunile Mântuitorului, nu doar că nu L-au recunoscut pe Iisus Hristos ca Dumnezeu, dar mai și spuneau despre El, că „cu domnul demonilor scoate pe demoni”.

Dar Iisus nu a luat aminte la vorbele lor, ci și-a continuat lucrarea mai departe și „străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor”. În smerenia Lui, El le poruncea oamenilor să învăluie minunile în tăcere. Tocmai pentru că minunea este un lucru de taină, care de fapt se petrece în inima omului, ca schimbare a lui, omul fiind apoi capabil să-L vadă pe Dumnezeu și să cuvânteze corect despre El. Desigur că această schimbare care se petrece în sufletul omului, se revarsă și în exterior, și în final este cunoscută de ceilalți oameni. Dar mântuirea omului și schimbarea lui esențială nu se produce ca efec al unei minuni, ci prin statornicia în credință puternică și rugăciune stăruitoare.

Dreptslăvitori creștini,

De multe ori se aude întrebarea: de ce avem nevoie de preoți, de ce avem nevoie de biserică? Ne putem ruga și acasă, sunt și alți oameni care ne pot învăța binele, și care nu sunt așa de păcătoși ca preoții. Sunt atâtea biserici și doar câteva spitale, de parcă numărul de biserici este cauza sărăciei, o lipsei de educație sau a stării precare a sistemului de sănătate din România. Dar aceasta este demagogia modernă și lipsa de informare a populației, sau mai degrabă dezinformarea ei.

Dar cei ce spun lucrul acesta nu știu nimic nici despre Hristos și nici despre Dumnezeu. Nu au înțeles nimic nici despre gândul lui Dumnezeu, dar nici despre viața omului sau sensul lui în această lume. Ei vorbesc din auzite despre Mântuitorul și cred în basmele de la televizor. Ei sunt orbii care cred că văd, sunt ca fariseii care deși vedeau, nu înțelegeau nimic. Ei sunt cei care, vrând să apere demnitatea omului în acest caz, ajung să prigonească biserica și să-L răstignească pe Hristos a doua oară, încercând parcă să-l prigonească iarăși pe Dumnezeu, ca în timpul dictaturii ateiste.

Desigur că ei nu aud aceste vorbe, și chiar dacă le-ar auzi nu le-ar înțelege. Dar noi trebuie să vorbim despre aceasta și să ne întărim în credință și rugăciune pentru a-L putea cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu. Toți cei care nu au habar de Dumnezeu luptă împotriva Bisericii și a slujitorilor ei. Socotindu-se pe sine înțelepți, când de fapt sunt orbi cu duhul și muți în a spune ceva bun. Și tot acest război dus împotriva Bisericii nu este decât uneltirea diavolului care, ca un șarpe pe moarte, se zvărcolește încercând să învenizeze și să rătăcească pe cât mai mulți, căci știe că timpul lui este scurt.

Dar noi nu trebuie să ne înfricoșăm de aceste răutăți gratuite, care probabil că se vor înmulți și care repetă de fapt aceleași lucruri lipsite de logică, dar sub o altă formă. Ci noi trebuie să ne întărim și mai mult în credință și rugăciune, pentru a fi cu adevărat văzători ai lui Dumnezeu și vestitori ai adevărului, precum s-au făcut orbii și mutul de azi, care prin credință puternică și rugăciune stăruitoare au primit vindecarea.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne întărim cât mai mult în credință și să înmulțim rugăciunea în stăruință pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu și a putea grăi mereu adevărul, spre slava Preafintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube