facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

– a lăsatului sec de carne –

Apostolul de la I Corinteni  8, 8-13; 9, 1-2

Nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu. Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Iisus Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

Evanghelia de la Matei 25, 31-46

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.

Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi reprezintă evanghelia Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți sau a lăsatului sec de carne, așa cum mai este ea numită în popor. Ea ne arată că ceea ce are valoare în momentul Judecății de apoi sunt faptele iubirii milostive față de aproapele.

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.” Dacă istoria ne prezintă un Iisus smerit, prigonit de evrei și condamnat de romani, care mai apoi moare pe cruce, din relatarea de azi vedem că anume cândva în viitor, același „Fiu al Omului” va veni întru slava Sa, adică nu o slavă împrumutată de la Dumnezeu, ci în adevărata lui slavă care era și acum 2000 de ani, dar care era ascunsă în spatele unui trup muritor. Cel ce atunci S-a lăsat disprețuit și prigonit, acum se arată ca stăpânitor al cerului și al pământului.

Însă când va veni?

Acest „când” reprezintă timpul vieții acesteia, timpul vieții noastre în care Iisus încă nu se arată întru totul întru slava Sa. Acesta este timpul în care omul își poate manifesta libertatea sa. În timpul în care Dumnezeu nu se vede, omul trebuie să decidă pentru sine dacă crede sau nu lui Dumnezeu, are posibilitatea să ignore prezența lui Dumnezeu.

Observăm însă că deși Dumnezeu respectă libertatea omului, această nu înseamnă că El nu există, sau că faptele omului nu au nici o importanță. Prin pilda care s-a citit astăzi înțelegem tocmai că Dumnezeu se află de fiecare dată prin aproapele nostru în fața noastră, iar „frații mai mici” de care s-a vorbit, reprezintă tocmai faptul că fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu, în fiecare om este ascuns mai mult sau mai puțin Iisus Hristos. Și așa cum evreii și romanii l-au prigonit și în final omorât pe Iisus, nevrând de fapt să se răscoale împotriva lui Dumnezeu, și acum fiecare om prezintă virtualitatea unui nou Hristos, iar modul în care noi ne comportăm cu el este esențial pentru mântuirea noastră.

De aceea nici măcar nu există o cale de mijloc. Noi putem să facem binele sau răul. Și dacă putem să facem binele și nu îl facem, tot răul îl facem. Nu există o poziție neutră în această chestiune.

De asemenea, observăm că faptele milosteniei către aproapele sunt cerute de la toți oamenii, credincioși sau nu, săraci sau bogați, simpli sau educați. Hristos ne cere să aducem ca jertfă pentru aproapele nostru ceea ce noi avem mai mult: o bucată de pâine, un pahar cu apă, o haină sau adăpost, iar când acestea și nouă ne lipsesc, măcar prezența noastră milostivă. De aceea chiar și în suferință sau lipsuri vom avea posibilitatea să facem binele, numai să avem și disponibilitatea pentru acest lucru.

A face binele este o cerință pentru toți oamenii, dar prin credință, credincioșii pot face binele mai ușor, tocmai pentru că noi știm că în fiecare om se ascunde Hristos. El se aseamănă cu fiecare om din nevoie, suferind până la sfârșitul lumii cu fiecare om care suferă. De aceea Evanghelia care s-a citit, pe lângă faptul că îndeamnă ca fiecare să facă fapte de milostenie, ne și mângâie și ne arată că de fiecare dată când suntem în necaz, și Hristos e în necaz împreună cu noi și El e primul care vine și ne întărește în mod nevăzut.

Despărțirea dintre oi și capre despre care se vorbește în Evanghelie are loc la sfârșitul lumii tocmai pentru a da fiecăruia posibilitatea de a face binele. În lumea aceasta nedreaptă și rea avem posibilitatea de a lupta pentru dreptate și de a ne sârgui să lucrăm binele. Pe cel care nu duce lipsă de ceva nu i-am putea fi de ajutor. Dacă cineva nu ar fi lipsit de libertate nu ar trebui să îi mângâiem singurătatea. Dar tocmai aceste persoane, care au fost lipsite sau întemnițare poate în mod drept au mai mare nevoie de ajutor. Mântuitorul nu ne spune să îi ajutăm pe cei care fac binele sau pe oamenii buni, și tocmai pe cei în lipsă, pe cei care poate că au greșit, dar care au acum nevoie nu de pedeapsă pentru îndreptare, ci de fapte de milostenie pentru comuniune. Aceasta se întâmplă pentru că așa cum Hristos se ascunde în cel în nevoie și primește milostenia omului bun, tot la fel El primește chip în cel care face milostenie, iar cel din nevoie va putea mai ușor să vadă și să priceapă lucrarea lui Dumnezeu în lume. De aceea, oi devin toți cei care fac fapte bune, nu ca cei ce ascultă orbește de un dictator, ci ca cei ce se aseamănă prin bunătate, cumințenie, dărnicie și ascultare cu Mântuitorul Iisus Hristos, El Însuși numit „Mielul lui Dumnezeu”. Iar capre sunt toți cei încăpățânați, care refuză lucrarea binelui, refuză prezența lui Dumnezeu în lume și în viața lor.

Dreptslăvitori creștini,

În pragul Postului Mare ni se aduce aminte de Judecata de Apoi, tocmai pentru a arăta că toate faptele de milostenie, postul și rugăciunea pe care le facem au ca țintă finală câștigarea Împărăției Cerurilor. Așa cum un prunc în pântecele mamei sale își dezvoltă organe care nu îi folosesc în pântece, dar care îi sunt indispensabile în viața de după naștere, tot la fel și noi, prin faptele bune, post și rugăciune ne dezvoltăm organe de viețuire în viața veșnică. Și așa cum un prunc în pântece pe măsură ce crește începe să simte și se bucură de mângâierea mamei și nu crede că acestea sunt halucinații și fantasme ale propriei minți, tot la fel și noi, pe măsură ce avansăm în credință și fapte bune, simțim tot mai mult Împărăția lui Dumnezeu și ne încredințăm tot mai mult de prezența milostivă a lui Dumnezeu în lume și în viața noastră.

În Apostolul care s-a citit astăzi, Sfântul Apostol Pavel ne spune că „Nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu”. De aceea în perioada postului noi reducem din felurile de mâncare și din cantitate, deprinzându-ne mai mult cu rugăciunea și milostenia tocmai pentru a ne putea obișnui cu viața veșnică, cu „împărăţia lui Dumnezeu care nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt”(Ro. 14,17), cum spune Sfântul Apostol Pavel în alt loc. Dreptatea înseamnă lucrarea binelui prin care pacea și bucuria Duhului Sfânt se sălășluiesc în om.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să simțim cât mai mult pacea și bucuria Duhului Sfânt care vin prin lucrarea faptelor bune, prin post și rugăciune, pentru a ne învrednici și noi să auzim chemarea „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube