facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
© Gabriela Mihaita David

© Gabriela Mihaita David

Pogorârea Sfântului Duh

Apostolul de la Fapte 2,1-11

Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!

Evanghelia de la Ioan 7, 37-53; 8, 12

În ziua cea de pe urmă – ziua cea mare a praznicului – a şezut Iisus între ei şi a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să vină la Mine şi să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis despre Duhul pe Care aveau să-l primească cei ce cred într-Însul. Pentru că până atunci Duhul nu fusese dat, căci Iisus încă nu se preamărise.

Deci mulţimi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: cu adevărat Acesta este Proorocul. Alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: oare, din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos are să vină din neamul lui David şi din oraşul Betleem, de unde a fost David? Şi astfel s-a făcut dezbinare în popor pentru El; iar unii dintr-înşii voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe Dânsul.

Deci servitorii templului au venit la căpeteniile preoţilor şi la farisei. Aceştia i-au întrebat: de ce nu L-aţi adus? Dar servitorii au răspuns: niciodată nu a grăit vreun om, ca Omul Acesta. Atunci fariseii le-au zis: nu cumva şi voi aţi fost amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu ştie legea, este blestemată! Atunci Nicodim, cel care venise noaptea la Iisus şi care era unul dintre ei, le-a zis: oare legea noastră osândeşte pe om fără să-l asculte mai întâi şi fără să ştie ce a făcut? Dar ei au răspuns şi i-au zis: nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că prooroc din Galileea nu s-a ridicat. Şi s-a dus fiecare la casa sa.

Deci iarăşi le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii.

Dreptslăvitori creștini,

Evanghelia care s-a citit astăzi este Evanghelia Duminicii Rusaliilor, care este și Duminica Cincizecii sau a Pogorârii Sfântului Duh peste Apostoli în chipul limbilor de foc. Dacă Apostolul ne prezintă evenimentul efectiv și rezultatul direct al Pogorârii Duhului Sfânt, Evanghelia ne prezintă efectele duvonicești ale primirii Duhului Sfânt.

Cu mult înainte de Înălțarea Sa, Mântuitorul le-a spus ucenicilor că le va trimite pe Duhul Sfânt. Și așa cum am văzut duminica trecută, în intervalul de timp dintre Înălțarea Domului și Pogorârea Duhul Sfânt, noi îi avem printre noi pe Sfinții Părinți și Biserica în general care tocmai la asta ne conduc: la primirea Duhului Sfânt. Toată învățătura Bisericii, rugăciunea, postul, asceza în general, toate Tainele Bisericii ne îndreaptă spre primirea Sfântului Duh. Căci așa cum spune Sfântul Serafim de Sarov, scopul vieții (creștine) este primirea Duhului Sfânt.

De aceea și Mântuitorul vorbește cu prilejul acestei sărbători despre darurile primirii Duhului Sfânt: „cui îi este sete, să vină la Mine şi să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis despre Duhul pe Care aveau să-l primească cei ce cred într-Însul”. Ca Dumnezeu, nu există o deosebire între persoana lui Iisus Hristos și cea a Duhului Sfânt. Aceasta pentru că dumnezeirea este una, iar efectele unirii cu Dumnezeu sunt aceleași. De aceea și Iisus vorbea despre Sine, iar Evanghelistul Ioan interpretează că vorbea despre Duhul Sfânt.

Setea despre care vorbește Mântuitorul este setea de viața deplină, de desăvârșire, de împlinire. Ea nu este o sete pur organică sau o sete de slavă, de bogăție, de cele materiale și trecătoare în general. Ci prin această sete se arată tendința intrinsecă, ființială a omului spre desăvârșire. Omul crede că vrea acum apă sau mâncare, parcă ar gusta un pahar de vin sau o bucată de carne, crede că o mașină, o casă, o familie sau un loc de muncă îi aduce fericirea. Însă această sete nu se potolește așa de ușor. Omul va vrea din ce în ce mai mult. Aceasta pentru că doar prin unirea cu Dumnezeu se poate potoli această sete. Și nu doar că își va potoli setea lui sau se va împlini doar pe sine, ci el însuși va deveni pentru ceilalți râuri de apă vie.

Observăm așadar că doar răul este egoist și se gândește doar la sine. Însă atunci când facem binele, noi înșine ne adăpăm de la viață și potolim mișcarea patimilor din noi, dar și toți ceilalți din jur sau mai de departe primesc binecuvântarea lui Dumnezeu și se răcoresc.

Și cu cât omul se curățește de patimi prin lucrarea binelui și primirea Duhului Sfânt, el devine un ajutor și binecuvântare și pentru cei din jur. Un exemplu în acest sens sunt Sfinții, care prin închinarea la moaștele lor sau prin „simpla” lor pomenire ne vin în ajutor și ne întăresc.

Dar aceasta nu este un lucru doar pentru sfinți, ci fiecare dintre noi trebuie să se curățească cât mai mult de patimi, pentru a fi prilej de mântuire și pentru ceilalți. Dacă omul ar trăi în pustietate, răul pe care l-ar face nu prea i-ar afecta pe ceilalți, dar mai ales pentru noi, care trăim în societate, cel mai mic rău pe care îl săvârșim are repercursiuni directe asupra celorlalți, indiferent că ne dăm seama sau nu. De aceea este foarte important ca și noi să nu ne facem pricină de cădere pentru cel de lângă noi, ci prin trăirea în Biserică să ne unim cu Duhul Sfânt spre mântuirea noastră, dar și a celor din jur. Părinții au responsabilitate față de copii, copii față de părinți, soții unul față de celălalt, colegii între ei. Toți suntem conectați mai mult sau mai puțin ca într-o rețea sau circuit electric. Și noi nu trebuie să fim ca un pol negativ care doar consumă și atrage energia de la ceilalți, bucurându-ne noi puțin, dar lăsându-i pe ceilalți în întuneric. Ci trebuie să devenim și noi un izvor de viață, iar atunci ne va fi cu adevărat bine nu doar nouă, dar și la toți ceilalți din jur.

Dragi credincioși,

Fără primirea Sfântului Duh nu există mântuire. Din textul Evangheliei de astăzi am observat că deși mulți ascultau cuvintele Mântuitorului și L-au cunoscut personal, totuși aveau păreri împărțite despre El. Unii credeau că este Mesia, alții că este un Prooroc, alți nu știau ce să creadă. Aceasta se întâmplă de fapt și în lumea de astăzi: aproape fiecare a auzit de Iisus Hristos, dar fiecare are altă părere despre El. De aceea este atât de importantă primirea Duhului Sfânt. Doar prin Duhul Sfânt putem înțelege care este adevărata credință în Iisus sau în Dumnezeu în general. El este Duhul adevărului care ne învață despre toate. Fără El, vom fi ca și cărturarii și fariseii, care nu doar că țineau Legea și erau niște oameni morali, dar ei mai erau și culți și învățați. Însă aceasta nu le-a folosit la nimic. Și ei se certau între ei cu privire la Mântuitorul și nu știau ce este cu El.

De aceea, în cuvintele de încheiere ale Evangheliei de astăzi, Iisus spune: „Eu sunt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii”.

Dreptslăvitori creștini,

În Biserică noi avem Sfintele Taine prin care ne unim încet, încet cu Hristos, primim câte puțin și creștem în Duhul Sfânt. Și cu timpul, prin creșterea în credință și fapte bune, dar mai ales prin unirea cu Duhul Sfânt, noi înțelegem și mai bine senstul vieții și trăim în veșnicie.

În Apostolul case s-a citit astăzi s-a spus că Apostolii „erau toţi împreună în acelaşi loc” adunați și că Duhul Sfânt S-a coborât și li s-a arătat lor „împărţit ca limbi ca de foc şi (care) au şezut pe fiecare dintre ei”. Deci Duhul Sfânt se primește personal de către fiecare credincios, pe măsură ce acesta îi face loc în sufletul său, dar El se dă doar dacă oamenii se află în comuniune cu ceilalți, adică doar în Biserică. În același timp El este același pentru toți și îi unește pe toți, așa cum și Apostolii au început să vorbească în limbi felurite, și oameni de nații diferite auzeau despre aceleași „fapte minunate ale lui Dumnezeu!” Deci doar în Duhul Sfânt oamenii se unesc în adevărată credință și lucrare spre mântuire.

Psalmistul David spune: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule./ Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Psalm 41,1-2). Interpretând aceste cuvinte, Avva Pimen Egipteanul spune că „devreme ce cerbii în pustie înghit multe târâtoare (veninoase), și, când îi arde otrava, tânjesc să ajungă la apă, beau și se răcoresc de veninul târâtoarelor; tot așa și monahii, șezând în pustie, sunt arși de veninul demonilor răi și însetează după sâmbăta și Duminica, adică după Trupul și Sângele Domnului, că să se curățească de amărăciunea celui rău”. Aceasta pentru că pustnicii se nevoiau în timpul săptămânii în singurătate, dar sâmbăta și duminica se adunau cu toții în Biserică, pentru ca împreună să se împărtășească cu Sfintele Taine.

Desigur, noi nu trăim în pustie, ci în lume. Dar mai ales aici, în lume, este sete de Dumnezeu. Fiecare merge la lucru sau la ale sale și de multe ori uită de Dumnezeu, de multe ori se lasă în voia patimilor. De aceea este cu atât mai important ca și noi să ne adunăm măcar duminica în biserică, ca să primim întărire duhovnicească. Să ne adăpăm din apa harului Sfintelor Taine și să ne întărim duhovnicește prin mâncarea din Trupul și Sângele Domnului spre slava Preasfintei Treimi și spre mântuirea noastră. Amin.

© Ieromonah Athanasie Ulea

facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube